Adevarat. Azi e ultima zi din clasa a 9-a. Mai ca nu-mi vine sa cred. Parca ieri era 15 septembrie si paseam timid pe poarta liceului, inconjurata de cei mai mari care parca strigau intruna "boboacele, boboacele, uite boboacele!" dar mai ales, uda fleasca. Din prima clipa m-am indragostit de Mishu. De tot ceea ce inseamna el, de la cladirea veche si scorojita pe care insa o ador, intrucat nu seamana cu liceele noi, la colegi, profesori, notele mai mult sau mai putin bune si chiulurile cu prietenii.
Imi amintesc ziua in care m-am inscris la acest liceu. Stateam in fata intrarii profesorilor si ma uitam la placuta aceea pe care scrie "Colegiul National Mihai Viteazul". Am intrat si am completat fisa de inscriere cu un singur gand, sa nu regret ca am ales sa fiu o dovlecara. Si nu, nu regret si nu cred ca o voi face vreodata. Cred ca asta e cel mai important lucru. Si cu siguranta nici ceilalti nu regreta ca au ales sa faca parte din marea familie Mishu.
Primul an de liceu a trecut extrem de repede, iar cele 9 luni petrecute aici au fost printre cele mai frumoase din viata mea, cu iubiri, prietenii, barfe, certuri, chiuluri, absente si note proaste. Dar mereu o sa-mi amintesc cu placere de aceste clipe minunate. De la "buna, eu sunt zuzu de la 9H" am ajuns la "o sa-mi lipsesti, bafta la bac si admiterea la facultate". Timpul nu iarta, indiferent ce am face. Si astfel va trebui sa ma obisnuiesc sa spun "buna, eu sunt zuzu de la 10H.
vineri, 12 iunie 2009
luni, 8 iunie 2009
Because I`m sixteen
I`m 16 now. And I`m happy. And I love my friends. And I wanna thank you for everything. And I love you all.
That`s my first post in english. Because I`m sixteen now.
That`s my first post in english. Because I`m sixteen now.
Etichete:
aiureli,
prietenie,
schimbari,
sentimente,
sixteen
sâmbătă, 6 iunie 2009
Banchet clasa a VIII-a B promotia 2004 - 2008

"A mai trecut un an." Stiu, exprimare banala, intalnita de foarte multe ori. Dar trecem peste. Azi se implineste un am de la banchetul de clasa a VIII-a. Si cum n-am nici foarte mult timp si nici prea multa inspiratie la ora asta matinala, mai bine las pozele sa vorbeasca in locul meu. Tot ce pot spune este ca uneori imi este dor de ce a fost 8B. <3
In continuare, doua dintre pozele care ne reprezinta cel mai mult.
marți, 2 iunie 2009
Te rog!
E poate prima data cand iti cer ceva in afara de dragoste, de dragostea ta.
Dar te rog, lasa-ma sa-mi revin.
Lasa-ma sa ma eliberez din aceasta capcana pe care viata mi-a intins-o si in care am cazut iremediabil.
Lasa-ma sa vad si altceva in afara de tine.
Lasa-ma sa ma pot concentra si la altceva, care sa nu abia legatura cu tine.
Lasa-ma sa respir aerul, fara sa ma gandesc daca iti mai ramane si tie.
Lasa-ma sa aud si alte voci, care sa nu semene cu a ta.
Lasa-ma sa ma bucur de tot ce-mi ofera viata.
Lasa-ma sa plec. Lasa-ma sa zambesc si altcuiva.
Lasa-ma sa te las undeva intr-un trecut indepartat, sa te includ in categoria "Tot ce a fost si nu o sa mai fie".
Lasa-ma ca intr-o zi sa pot spune "Te-am iubit!".
Lasa-ma sa vorbesc despre tine doar la trecut.
Lasa-ma sa scap.
Lasa-ma sa traiesc.
Lasa-ma sa ma bucur.
Lasa-ma sa fiu fericita.
Lasa-ma sa fiu asa cum sunt eu. Eu!
Lasa-ma, te rog..
Later edit: E prima si cel mai probabil ultima data cand mai postez asemenea tampenii, care nici macar nu ma reprezinta. Asta asa, ca sa nu ma mai intrebati ce m-a apucat.

luni, 1 iunie 2009
1 iunie
La muuuulti ani, copilasi, sa fiti sanatosi, fericiti, sa va bucurati de viata si de perioada asta minunata, sa va impliniti toate visele si mai ales, sa fiti mereu copii.
Sincer nu stiu ce mi-a venit cu postul asta. Poate doar simteam nevoia sa va spun "La multi ani!" inca o data. Saptamana viitoare e randul vostru sa-mi spuneti mie.
Sincer nu stiu ce mi-a venit cu postul asta. Poate doar simteam nevoia sa va spun "La multi ani!" inca o data. Saptamana viitoare e randul vostru sa-mi spuneti mie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)